Ia aminte-nțelepciunea,
Ce ți-a dat-o Dumnezeu,
Ca să fii cu chibzuință,
E-o podoabă ea mereu.

Să o porți la gât întruna,
Să nu cazi în cursa rea,
Ca să nu cobori în moarte,
De ea nu te-ndepărta.

Stai departe și de omul,
Vlaga ce vrea să îți ia,
Să nu lași cumva străinii,
Să se sature din ea.

Unui om fără de milă,
Anii tăi să nu îi dai,
Dăruit să fii cu toate,
Celui ce te duce-n Rai.

Nu uita cuvântul gurii,
Viață-n dreptul tău ce-a spus,
Cu pricepere urmează-l,
Și doar Lui să-i fii supus.

Pe cărarea care este,
A neprihănirii Sale,
Brațul Lui te va conduce,
Chiar de trece și prin vale.

Ține sfaturile sfinte-n,
Inimă... tu să le scrii,
Îți vor fi ca o lumină,
Ce te duce în vecii.

Pe un drum care coboară,
Tu aici nu rămânea,
Înțelept rămâi pe calea,
Ce-i spre veșnicie ea.

Fugi de masa cea straină,
Să nu te așezi la ea,
Hrana ei e otravită,
Tu din apa ei nu bea.

Stai mereu doar la izvorul,
Ce-i săpat de-al Său cuvânt,
Să îți fie-a Lui poruncă,
Hrană pe acest pământ.

De alegi înțelepciunea,
Chibzuinț-asupra ta,
Zi de zi... în orice clipă,
Ea mereu doar va veghea.

De vei părăsi pe cale,
Adevărul... vei pieri,
Cuvântările stricate,
Nu te pot a mântui.
Amin