M-ai făcut să fiu o floare, ce-nflorește-oriunde-ar fi,
Ploaia harului se-așterne, ca să pot eu înflori.

Să îți dau mereu mireasma, care lasă-n urma sa,
Un miros de cer ce poate, să atragă după ea.

Ai făcut din mine Doamne, o lumină-n noaptea grea,
Nimenea nu-mi poate stinge, dorul și iubirea mea.

Nimenea să îmi oprească, n-ar putea nici al meu zbor,
Căci e zborul către viață, E cu Tine... e ușor.

Ai făcut din mine-o stâncă, pentru cei mai slabi ce sunt,
Ce își sprijin-alergarea-n ploi, furtuni, bătăi de vânt.

Cine poate să mă mute, decât doar puterea Ta,
Ce-o aștept să mă stramute, unde ești iubirea mea.

Ai făcut să fiu un cântec, Ție eu îți cânt mereu,
Ca să tac nu pot o clipă, m-ai făcut un fiu al Tău.

M-ai făcut să fiu ca steaua, strălucită-n ceas tarziu,
Ce așteaptă răsăritul, dintr-un soare auriu.

Tot ce sunt, sunt azi prin Tine, ca să fiu Tu-ai hotărât,
Un urmaș a celor sfinte, Tu ești Cel ce m-ai găsit.

Mi-ai zidit o temelie, nimenea nu ar putea,
S-o dărâme... căci lucrarea, este doar din mâna Ta.
Amin