Aud o lacrimă cum cântă,
Pe-obraz coboară ea usor,
E graiul suferinței mele,
Ce-și cântă cântecul de dor.

Își are lacrima-nceputul,
Săpat în inimă adânc,
Șuvoiul ei îl simt cum vine,
Dar parcă este el un cânt.

Aud un cânt de bucurie,
Sub plânsul ce m-a-nvăluit,
Eu știu că lacrima e calea,
Spre locul cel făgăduit.

Chiar de-i amar un gust ce-l are,
Pe buze dulcele îi cânt,
Căci lacrimile vieții mele,
Îmi sunt podoabe pe pământ.

O Doamne sfinte... veșnic Tată,
Mă-nchin cu lacrima de dor,
E slova dragostei fierbinte,
Ce mi-a dat aripi ca să zbor.

Ascultă-mă... de sus... din ceruri,
S-o șterg nu vreau... vreau mâna Ta,
Pe fața mea ca să coboare,
Să o aduni doar Tu-ai putea.

Din ea sa-mi faci Tu o cunună,
Pe frunte ce va străluci,
Să fie mândr-a mea ființă,
Cu tot aici ce-oi suferi.

Dar când tăcută stă ascunsă,
Să sece Tu nu o lăsa,
Și când cuptoarele-s aprinse,
Să curgă... eu să pot răbda.

Dar când săpată este valea,
În fața mea cu suferinți,
Să faci izvorul ca să curgă,
Chiar de sunt lacrimi ce-s fierbinți.

Nici de vre-un val nu vreu Isuse,
Să fie stinse nu doresc,
Căci lacrima e cercetare,
Este fior Dumnezeiesc.
Amin