Cât de uimitor ești Doamne, Tu pădurile-ai creat,
Ai făcut ca să răsară, soarele sfânt Împărat.

Ai adus lumina zilei, nopților luminatori,
Ai făcut să văd eu zorii, și prin pătura de nori.

Minunat ești Tu Părinte, apele Tu le-ai creat,
Florilor înmiresmate, numai Tu culori le-ai dat.

Păsărilor zbor sub ceruri, cânt sub ploaie și în vânt,
De pe culmile de munte, sau din văi... le dai avânt.

Soare-aprins ești Tu pe ceruri, urma Ta să o zărim,
Nici în noapte n-ai odihnă, Tu veghezi... noi odihnim.

Toate sunt pe-a Tale brațe, Tu ești Cel ce le-ai făcut,
Ești sfârșitul celor grele, celor veșnice-nceput.

Nepătruns îți este gândul, dar și măreția Ta,
Tu ai numărat și timpul, cine-l poate măsura?

Dragostea-ți nemărginită, este ea de necuprins,
Focul ei nu poate Doamne, ca să fie focul stins.

Glasul Tău pătrunde norii, Căci de Tine sunt mereu,
Într-o tainic-ascultare, Tu le ești un Dumnezeu.

Nimenea nu-i poate pune, pe un cer senin... frumos,
Decât marea îndurare, ce o are doar Hristos.

Și cuvântul e-o lumină, e rostit de gura Ta,
Când se-aude tace marea, vântu-ncepe a cânta.

Doar de Tine-au toate teamă, numai Tu împărățesti,
Tu ești Domnul, Împăratul, viu și veșnic Doamne ești.
Amin