Chiar de s-ar zgudui pământul,
Chiar dacă mare-ar spumega,
De-ar fi înaltă ca și munții,
Vre-o teamă noi nu vom avea.
Suntem biserica aleasă,
Zidită-n Harul ce-l de sus,
Cu-o temelie ce-i în Domnul,
Suntem cetatea lui Isus.
Chiar de s-ar scutura și norii,
Chiar vântul de ar fluiera,
Nu vom opri... avem o țintă,
Luptăm privind mereu spre ea.
Suntem un rod al suferinței,
Prin jertfa sfântului Isus,
Moștenitorii celor care,
Sunt pregătite-acolo sus.
Chiar dacă ar răcni adâncul,
Chiar de săgeți va arunca,
Nu frica azi ne înconjoară,
Ci numai îndurarea Sa.
Chiar dacă locuim pămantul,
O trecătoare este el,
Spre ziua marei biruințe,
Care va fi-ntr-un singur fel.
Va fi cu strigăt ce v-apare,
Pe nor din slavă pe un nor,
Va fi ca ploaia ce se-nalță,
Cu haine albe doar în zbor.
Va fi ca roua care urcă,
În zori pe razele fierbinți,
Spre Țara fără de durere,
Ce-i dăruită celor sfinți.
Va fi cu răsărit de soare,
Va fi o zi fără apus,
O așteptată revenire,
O întâlnire cu Isus.
Va fi ca zorii primăverii,
Un cânt atunci se v-auzi,
Un cânt de glorii... de-nălțare,
Tot ce-i aici... se va sfârși.
Amin