E beznă adâncă în lume și-i frig...
Și sufletu-o spaimă-mi cuprinde.
Mi-aproape stins glasul... și-n șoaptă Te strig... –
Doar ruga-mi mai este spre Tine cârlig –
Salvare, o mână-Ți întinde...
Și strânge-mă, Tată... Mi-e frig...

Dă-mi dragostea Ta ca să pot suporta
Răceala aceasta de moarte...
Te rog, mă ascultă... căci mult n-oi avea,
De-s singur în noaptea păcatului grea... –
Iubire, nu fii prea departe...
Dă-mi focul din dragostea Ta... !

Și lasă-mi Lumină... căci totul e stins... –
Vreau urma să-Ți văd veșnic clară...
Când umbrele morții Pământu-au cuprins,
Când ura de Tine în om s-a aprins,
Ca viermele prins în cireșa amară,
Lumina Ta sfântă mai scump să răsară...
Iubind Adevăru-s ne-nvins... !

Amin.