Te voi iubi și-n astă suferință...
Și-Ți voi cânta prin ropot de suspine...
Când Tu-mi devii o singură Dorință
Și Chipul Tău mi-e-n zările senine,
Nu-mi pasă dacă toate-mi sunt străine... –
În pieptul meu rămâne-o luminiță!

Te voi iubi și-n lacrimă și-n sânge... !
Te voi iubi și-n lipsă și-n durere... !
Când nedreptatea sufletul mi-l frânge... !
Te voi iubi când îmi păstrezi tăcere...
Căci, de-ai răni, tot Tu dai mângâiere... –
Te voi iubi cu inima ce plânge... !

Te voi iubi... căci ce îmi mai rămâne... ?
Te voi iubi... căci Tu mi-ai mai rămas... !
Tu ești Nădejdea veșnicului ”mâine”
Și Ancora furtunilor de azi... !
Tu ștergi în taină lacrima pe-obraz
Și-o înțelegi mai bine ca oricine...

Te voi iubi... chiar dacă nu-nțeleg -
Dar ce contează? Tu ești al meu Tată... !
Și eu oricum nu știu ce să aleg
Și nu voi știi ca Tine niciodată!
Înțelepciunea Ta e minunată... –
De voia Ta viața vreau să-mi leg!

Te voi iubi... căci demn ești de iubire... !
Deși eu nu de-a Ta iubire demn...
Și viața mea e imn de mulțumire,
De când cunosc prin jertfă cât însemn...
De când privesc spre palmele cu semn,
Cu fața toată plânsă de uimire...
Te voi iubi!

Amin.