Alimentată de ură și blesteme
se împarte și astăzi omenirea,
se antrenează în ruperi de catapetesme
să își instaureze nemurirea.
Cărți aruncate la gunoi,
blestemul aruncat spre cititori,
anesteziatii umbla-mpachetati
în strai sălbatic iar dacă-i vezi te înfiori.
Piedici frumosului dumnezeiesc
sunt puse la tot pasul
sa nu se mai închine
celui Viu și drept
să creadă în degetele mâinii ridicate,
salutul generos spre-ncornoratul.
Mincam conserve “bine preparate“,
nu se mai sapa,
ara, grâul nou pentru bucate,
rodim din versuri
o grămadă, de cuvinte infectate,
care te dau de gol
ca nu ai fost la școală.
La poartă- n sat
stau două mame,
îmbătrânite de suferinți în așteptare,
ca și-au pierdut printre străini,
tot ce aveau mai scump,
copiii, ce le- ar fi făcut și- acum,
tristețea: sărbătoare.