Vremuri

Alimentată de ură și blesteme
se împarte și astăzi omenirea,
se antrenează în ruperi de catapetesme
să își instaureze nemurirea.
Cărți aruncate la gunoi,
blestemul aruncat spre cititori,
anesteziații umblă-mpachetați
în strai sălbatic, iar dacă-i vezi, te înfiori.
Piedici frumosului dumnezeiesc
sunt puse la tot pasul
sa nu se mai închine
celui Viu și drept,
să creadă în degetele mâinii ridicate,
salutul generos spre-ncornoratul.
Mâncăm conserve “bine preparate“,
nu se mai sapă,
ară, grâul nou pentru bucate;
rodim din versuri
o grămadă, de cuvinte infectate,
care te dau de gol
că nu ai fost la școală.
La poartă-n sat,
stau două mame,
îmbătrânite de suferinți în așteptare,
ca și-au pierdut printre străini,
tot ce aveau mai scump:
copiii, ce le-ar fi făcut și-acum
tristețea: sărbătoare.