Drumul spre Cer
Autor: Vlad Frate  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Vlad_Frate in 14/06/2024
Drumul spre Cer

Pe calea-ngustă nu-i ușor,
Dar traiectoria e dreaptă,
Și de sfârșești biruitor,
În Cer cununa te așteaptă.

Cunun-aceea mult râvnită,
Pe care-atâția și-o doresc,
Dar numai cine o merită,
Va fi-ntre acei ce-o dobândesc.

Oare o să primesc cununa?
Poate te-ntrebi îngândurat…
Depinde cum ți-a fost trăirea,
Ai să culegi ce-ai semănat.

Intrarea-n har, în mântuire,
Ea este darul lui Hristos,
Dar spre eterna strălucire,
Nu urci cu liftul, ci pe jos.

E drept că scumpa mântuire,
Nu-i după merit, ci prin har.
Dar ca s-ajungi la răsplătire,
Nu poți trăi ca un hoinar.

Pavel ne-a scris o îndemnare,
Eu îndrăznesc să-i spun poruncă,
Și nu-i loc de interpretare,
Ea este valabilă încă.

Du-ți mântuirea pân’ la capăt,
Trăind în frică și cutremur!
Pune-ți pe firea ta un lacăt,
Nu negocia cu ea, fii dur!

Cea mai grea luptă e cu tine,
Și trebuie să biruiești,
Doar cei ce se dezic de sine,
Ajung în slăvile cerești.

Să-nvingi mândria, ura, pofta,
Și tot ce-n tine e firesc,
Și să-ți schimbi gândul, vorba, fapta
Să fii un om duhovnicesc.

Aceasta n-o poți face singur,
Ci este muncă de echipă,
De îți dorești și lupți, fii sigur,
Chiar de mai cazi, El te ridică!

Ești împreună lucrător,
Cu Dumnezeul Sfânt din ceruri
El, cel a toate creator,
E interesat de-a noastre treburi.

De vrei pe El să îl slujești,
Și doar de El să-ți fie frică,
Cum nici nu poți să te gândești,
Îl vei vedea că se implică.

Când te încrezi deplin în El,
Nimic din lume nu te-n-frică,
Când în lucrare mergi cu zel,
Și marea-n două se despică.

Voința si înfăptuirea,
Tot de la Domnul le primim,
Și de la El vine puterea,
Ca viața sfântă s-o trăim.

El nu îngăduie mai mult,
Decât știe că poți purta,
Și împreună cu ispita,
Vine și-un mijloc de-a scăpa.

Se cere-o luptă iubiți frați,
Contra a tot cei păcătos,
De-aceea am fost înrolați,
În oastea Domnului Hristos.

Lupta aceasta e asiduă,
Și se sfârșește doar la moarte,
Unde va fi o judecată,
Ce se va face după fapte.

Și mulți atunci s-or tângui,
Căci s-au jucat cu mântuirea…
Dar Domnul în dreptatea Lui,
Nu poate trece cu privirea.

Azi încă este avocat,
Mijlocitor stăruitor,
Dar într-o zi va fi-mbrăcat,
În haina de judecător.

Ai grijă dragul meu ce faci,
Bagă de seamă ce alegi,
Gândește-te, cui vrei să placi?
Căci ce semeni, ai să culegi.

Astăzi, cât încă este har,
Trezește-te din ațipire,
Vino la crucea din calvar,
Unde-i iertare și iubire!

Vegheaz-atent la pasul tău,
Și cere-i să te sfătuiască,
Căci mult doreste Tatal Tău,
Zilnic, să te călăuzească.

Petru ne-a spus să ne silim,
Să unim fapta cu credința,
Și lista-ntreagă s-o împlinim,
În asta constă pocăința.

De la credință la iubire,
Ba chiar iubire de vrăjmași,
Nu poți s-ajungi de în trăire,
Încerci să mai sari câțiva pași.

Nici leneși, nici neroditori,
N-or fi acei ce le-mplinesc,
Ci-L vor cunoaște tot mai bine,
Pe Dumnezeul cel ceresc.

Mergând cu El, trăind frumos,
Tu poți avea o siguranță,
Căci tot ce faci pentru Hristos,
Nu e lipsit de importanță.

Poate că unii ți-au mai zis:
Las-o mai moale, nu contează,
Să nu uiți ce-n Cuvânt e scris:
Faptele tale te urmează!

Nu-i osteneala în zadar,
Se merită din plin slujirea,
Domnul revarsă al Său har,
Cand e-mpletită cu trăirea.

La judecată ai s-auzi:
Vino rob bun și credincios,
Si intră-n sfânta bucurie,
Alături de Isus Hristos.

Căci ți-ai slujit cu drag stăpânul,
Și-ai căutat pe neînsemnați,
Ai mers si când n-a vrut niciunul,
Să îi slujești pe ai mei frați.

Prin fapte nu te mântuiești,
Dar ele sunt o mărturie,
Căci pentru Dumnezeu trăiești,
Și-a ta credință este vie!

Vlad Frate
09.06. 2024
Orastie, Hunedoara


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 332
Opțiuni