Ce-am prețuit odată, a devenit gunoi,
Comori înșelătoare ce lasă pumnii goi;
Realizări, succese, câștiguri pe pământ
Sunt doar deșertăciune și goană după vânt.
O pierdere pe toate acum le socotesc,
Când am găsit Comoara Părintelui Ceresc;
Ce-am dobândit în lume e fără de folos,
Și dacă azi mă laud, mă laud în Hristos,

În Domnul meu! El este Neprihănirea mea,
Nu Legea, fiindcă Legea nu poate să mi-o dea!
Și nu-i vreun preț mai mare, nici nu-i mai sfânt vreun țel
Decât de a-L cunoaște, și-a fi găsit în El;
Și să cunosc puterea care L-a înviat
Din morți, fiind cu moartea Lui identificat;
Cu El în suferințe să fiu și eu părtaș,
Urmând cu bucurie al crucii Lui făgaș.

De când cetățenia mi-e-n slăvile cerești,
Eu nu-mi mai pun nădejdea în lucruri pământești;
Și fac un singur lucru: nemaiprivind 'napoi
La ce-am lăsat în urmă, căci toate-acum sunt noi,
Alerg tot înainte, nu că-s desăvârșit,
Nu! Dar alerg de dragul Celui ce m-a iubit,
Spre ținta veșniciei, spre Raiul luminos,
Unde m-așteaptă premiul chemării în Hristos.