Omul cel mulțumitor,
Mereu va găsi motive,
Să nu fie cârtitor,
Chiar și-n condiții primitive.

Am văzut odată un om,
Ce într-un cort locuia.
Pus pe lângă un pom,
Dar Domnului mulțumea,

Și unul fără mâini am văzut,
Ce pe Domnul îl slujește.
Spunea că nu-i totul pierdut
Domnului îi mulțumește.

Am văzut și-n cărucioare,
Femei, copii și bărbați,
Dar chiar și-n a lor stare,
Știu că de Isus nu-s lăsați.

Știu și-o fată ce nu vede,
Dar laudă pe Dumnezeu,
Speranța ea nu și-o pierde,
Stă lângă Domnul și-n greu.

Oameni simpli și lipsiți,
Ce în desfătări nu trăiesc,
Dar de Domnul sunt lipiți,
Mereu Lui îi mulțumesc.

Oameni condamnați,
Pentru credință la moarte,
Au mulțumit că-s lăsați,
Această cinste să poarte.

Oameni închiși pe nedrept,
Lângă Domnul au rămas,
Chiar cu durere mare în piept,
Nu l-au părăsit nici un pas.

Mai cunosc unul în Scriptură,
Ce averea, copii i-a pierdut,
Nevasta îl îndemna la ură,
Dar el lăuda ca la început.

Exemple multe am tot avea,
De oameni cu diferite situații,
Dar n-au privit cum era vremea,
Au mulțumit, n-au spus aberații.

Când vrei să mulțumești,
Îl slăvești pe Dumnezeu,
Motive nu ai cum să nu găsești,
Căci El este lângă noi mereu.