Orice om este conceput,
În pântece la început,
Apoi pe lume este născut,
De alții este crescut.

Nu știe la început multe,
Papă lapte cât un munte,
De nevoi nu mai vorbesc,
Că nu vreau să mă gândesc.

De alții este îngrijit,
Îmbrăcat, spălat, hrănit,
Este mic, nimic nu poate,
Singur e condamnat la moarte.

Are nevoie de ajutor de afară,
Ce nici nu poate să-l ceară,
Depinde în totalitate,
De-a semenilor bunătate.

Încet, încet pruncul crește,
E bucuros puțin zâmbește,
Mănâncă acum hrană tare,
Începe merge pe picioare,

Ajutat puțin la început,
Ce frumos a crescut,
Începe apoi să vorbească,
Nu a încetat să crească,

Începe să învețe de toate,
Atâta cât și el poate,
Are acum discernământ,
Ca oamenii de pe pământ.

Începe să se răzvătească,
Firea rea să-l stăpânească,
Se crede stăpân pe sine,
Spune tot ce nu-i convine.

Acum începe lupta grea,
Adolescent, fumează, bea,
La școală nu îi place,
Numa rele acuma face.

A uitat cine la crescut,
Încă de la început,
Nu are recunoștiință,
Nici de a mamei ființă.

Nici de Domnul nu îi pasă,
Nu calcă în a Lui casă,
Nu are responsabilitate,
Le neglijează pe toate.

De lângă părinți a plecat,
Nu i-a mai suportat,
Îi consideră dușmani,
Dar ei l-au crescut atâția ani.

Acest copil pare pierdut,
De cei ce-n el au crezut,
Sunt distruși, îngândurați,
De gânduri mereu purtați.

Mai au o nădejde vie,
Căci copilul o să învie,
Pentru el se roagă acum,
Ca Isus să-i iasă-n drum.

Copilul este în necaz,
Cu lacrimi multe pe obraz,
Se vede abandonat,
Caută să fie mângâiat.

Aude de Dumnezeu,
Îl vede în toate mereu,
Duhul de păcat îl convinge,
Alege ca să se schimbe.

Realizează c-a greșit,
Că părinții l-au iubit,
Au vrut doar să-l protejeze,
Asupra lui să vegheze.

Merge de grabă acasă,
Mamă îl pune la masă,
De mult este așteptat,
În brațe este luat,

Acum are o nouă viață,
Are credință și speranță,
Stă acum lângă Isus,
În sfârșit este supus.