În cămăruță la altar
Autor: Gavril Florea  |  Album: Gânduri de la Dumnezeu vol 2  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Gavril1992 in 16/06/2024
În cămăruță la altar,
Parcă nu mai este jar,
Fumegă ceva puțin,
Pe acolo nu prea vin.

Prin alte locuri trec,
Și timpul îl petrec,
Cu lucruri de nimic,
Rugaciuni nu prea zic.

De mult am părăsit,
Locul unde mi-ai vorbit,
Nu am sta în veghere,
Acum nu am putere.

În timpul scurt prețios,
N-am stat lângă Cristos,
Putere n-am cerut,
Acum mă simt pierdut.

Preocupat de pământ
Am uitat de Cuvânt,
În loc să mă zidesc,
Încet mă prăbușesc.

Mă simt înconjurat,
Cu lanțuri de păcat,
Din multă nepăsare,
Am hainele murdare.

Am tot negat păcatul,
Am făcut mereu altul,
Zicând la rău că-i bine,
Acum îmi e rușine.

Nu am autoriate,
Sunt prea multe păcate,
Rugăciunea-i făr’putere,
În suflet grea durere.

Să mă ridic doresc,
Dar nu prea reușesc,
Păcatul domnește,
Viața mi-o stăpânește.

Doamne, strig la tine,
Ai milă de mine,
Iartă-mi păcatul,
Nu vrea să mai fac altul.

Ridică-mă pe stâncă,
Căci groapa e adâncă,
Și întuneric mare,
Fii Tu a mea scăpare.

La altar azi eu vin,
Din nou să mă închin,
Putere să primesc,
Cu Tine să vorbesc.

Iar timpul prețios,
Să-l trăiesc cu folos,
Stând mereu la altar.
Acolo e mult har.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 179
  • Export PDF: 1
Opțiuni