Noaptea Învierii
(după Matei 28)

Un întuneric rece se-ntinde pe câmpie
Lumina lunii pare soră cu durerea –
E mută şi săracă a nopţii melodie,
Şi ca argintul pare-a fi tăcerea...

De sus, lucind uşor, stelele veghează
Şi este frig...şi tremură străjerii...
La mormântul lui Isus stau pază –
Ca nu cumva să-L fure ucenicii.

Dar, în crescendo, înspre dimineaţă
Pământul de-un cutremur e cuprins,
Căci a venit ca fulgerul, c-o albă faţă
Un înger, şi mormântul l-a atins.

A prăvălit puternic piatra la o parte
Triumfător, s-a aşezat pe ea –
Cu inima-n călcâi şi speriaţi de moarte,
Ostaşii-ncremeniţi spre el priveau...

Femeile, venite cu miresme
Nu-nţelegeau de e adevărat –
Dar el le-a zis: "Voi nu vă temeţi,
Cel ce-a fost aici a înviat!

***
Iar într-o cameră, uniţi de o fobie
Stau ucenicii, cu un lacăt încuiat–
Se tem...căci nu puteau să ştie
Că-nvăţătorul lor din morţi a înviat!

"Deschideţi uşile lumina să pătrundă!
Nu staţi, sfărmaţi zăvoarele tăcerii –
Strigaţi de bucurie, oamenii să-audă
Ce s-a ’ntâmplat în Noaptea Învierii..."

Tatiana Tarlev,
25 aprilie 2008