Floarea din April

Când m-am întâlnit cu Tine,
O, Isuse drag, eram copil,
Şi Tu-ai sădit atunci în mine
Cugete noi, gânduri divine
Şi-o floare-n luna lui April!

În sufletu-mi de dor înfrânt
Şi apăsat sub grea povară,
Ea a crescut ca din pământ
Sub susurul cel lin şi sfânt,
În cea mai dulce primăvară.

Nedespărţiţi aşa creşteam,
Şi eu, şi floarea ce-ai sădit,
Şi tot mai mult înţelegeam
În viaţa ce mi-o petreceam
Cum Tu Doamne m-ai iubit!

Atunci am simţit mângâiere
În floarea scumpă şi aleasă,
Şi prin nevoi, şi prin durere,
Prin Duhul Sfânt cu putere
Noi am clădit, aceeaşi casă.

Şi între timp, când a-nflorit,
Începând să răspândească
Parfumu-i sfânt, m-a întărit,
Multe cercări le-am depăşit
Din lupta vieţii, sufletească.

Iubirea-i miresmata floare!
Şi-al ei balsam vindecător,
Mi-a potolit mâhnirea mare
În vremuri de descurajare,
În timp de cumpănă şi dor!

În ea mi-am găsit odihnire
Şi-ncurajarea-n clipe grele,
Şi-am învăţat că în smerire
În ceasuri sfinte de-umilire
Se poate-a trece, peste ele.

Şi de-oi păstra-o ne-ncetat,
Această floare şi-a ei taină,
Având cugetul sfânt, curat
Şi-un trai în viaţă, ordonat,
Îmi va aduce-a nunţii haină.

Atunci, la masa aceea mare
Voi fi prezent la cina sfântă,
Când oaspeţii în sărbătoare,
În mulţumirea cea mai mare
Îi vei privi-n haina de nuntă!

Te laud azi, Doamne Isuse,
Că-n mine Tu floarea-i sădit,
Şi multele dorinţi, nespuse,
Ce n-am ştiut a-Ţi fi expuse
Prin ea vor fi, de-ndeplinit!

Flavius Laurian Duverna
26 aprilie 2008