Tu mi-ai ales un nume – “Urmașă Lui Hristos” –
Și l-ai strigat-pecete spre-un pântece de mamă.
Tu-ai fost cu-a mea ființă atâta de milos,
Eu făr’ să am ca alții nimica mai frumos...
Dar inima-Ți de Tată mă vrea a Ta și din vecii mă cheamă.
Și dup-atâta vreme am harul să-nțeleg
Un lucru-așa de mare și-așa de strălucit... –
Că Tu m-alegi, Stăpâne... și nu eu Te aleg... !
Tu Te-ai legat de mine... nu eu de Tin’ mă leg... !
Eu Te iubesc acuma că Tu întâi pe mine m-ai iubit... !
Azi simt c-acea strigare a fost o promisiune –
Un jurământ de sfântă și veșnică iubire...
Azi sunt a Ta, sunt vie... și asta-i o minune... ! –
Tu m-ai purtat prin lumea de-amar și-ntinăciune –
Ce dragoste adâncă... În ochii Tăi m-afunzi, Nemărginire... !
De n-a fost promisiune, cum astăzi încă sunt... ?
Un alt motiv nu este – Motivul ești doar Tu!
Doar Tu ai scris din veacuri un plan iubit și sfânt... !
Ai pus un bob de aur în bulgăr de pământ,
Ca de acolo nimeni să nu îl smulgă – nu... !
Amin.