Pe dealul din Golgota sentința-i hotărâtă...
Și parcă tot Pământul înveșmântat e-n sânge...
Și bate ciocănelul în mâna istovită...
Legiunea cea de îngeri pentru proces se strânge.

Se-nalță Condamnatul să-L vadă toți la față,
Să-L scuipe, să-L privescă în ochi usturător...
Și simte cum cămașa Îi fuge de pe brațe,
El, pentru care-s toate, ca să rămână gol.

Și toată existența să-L vadă se oprește –
Doar Soarele cu fața se-ascunde în văzduh –
Nu arde... fiindcă Însăși Lumina Se topește –
Perdeaua cea din Templu se frânge... și-al Ei Trup.


Isuse scump, ce vină Te apăsa pe spate... ?
Ce crimă, blasfemie... ? Cu ce-ai păcătuit... ?
Că Te-a strivit cu totul a Cerului Dreptate
Ca pe-un gândac netrebnic ce milă n-a găsit... !

Isuse scump, ce doruri Te-au prefăcut în pulberi,
Pe când erai pe lume așa ca mine – lut,
Înstrăinarea noastră pe veci ca să o spulberi
Și iară să fim Una, așa ca la-nceput... ?


Și-o șoaptă îmi răsare în suflet: ”Doar IUBIREA
M-a dus spre-abisul morții... ! Doar EA m-a înviat... !
Ca să-ți redau Comoara pierdută – Nemurirea,
Sfințirea pentru cerul pe veci neîntinat... !

Să nu mai fii departe de sfânta Realitate...
Prin răni să-ți vindec rana... să uiți tot ce-a durut...
O, omule... de Mine să nu mai fii departe,
Căci nu așa, copile, a fost la început!”


Părinte scump, pe lume eu nu găsesc vreo plată,
Măcar c-un strop s-acopăr gigantica-Ți Jertfire...
Da-mi plâng Recunoștința... și n-oi uita vreodată:
TU CONDAMNAT LA MOARTE... ȘI EU LA... FERICIRE... !

Amin.