În Ziua Cincizecimii,
Într-un cuget, în același loc,
În așteptarea promisiunii,
Ucenicii, se rugau cu foc.

Iar Duhul Sfânt Se coborâse,
Ca un vâjâit de vânt,
Și toată casa se umpluse,
De prezența Celui Sfânt!

Cel ce era „Porumbelul”,
În limbi de foc S-a prezentat,
Și peste-a Domnului discipoli,
Putere mare a lăsat!

Puterea mare și-ndrăzneala,
De a vorbi despre Hristos,
De biruința Lui cea mare,
Prin Învierea-I dintre morți!

Puterea vie, de a chema,
Suflete la pocăință,
La lepădarea de păcat,
Și la sincera căință.

Puterea mare a credinței,
Și a dragostei de om,
Puterea de a uda cu „viață”,
Orice floare și-orice pom.

Puterea sfântă de a vesti,
Printr-o Jertfă — mântuirea,
Și de a-L mărturisi,
Pe Cel ce-i Însuși, Izbăvirea! ...

Viața — dincolo de moarte,
Iubirea — ce va dăinui,
Veșnica Împărăție,
În care Pacea va domni!
***
Iar ei, chiar cu prețul vieții,
Lângă Domnul au rămas,
Și Domnu’-i însoțea cu semne,
Și minuni, în orice ceas!

Așa a ajuns vestea bună,
Și la tine, frate drag,
Prin ucenicii, care-ntruna,
Pentru Domnul au lucrat!

Vino și tu, omule drag,
Fii și tu un ucenic,
Vestește... cu îndrăzneală,
Celor mari și celor mici...

Că Domnul Isus este Calea,
Spre Țara veșnică din Cer,
Domnul Isus este Viața,
Și Adevărul, — este El!

El purtase o cunună,
Împletită doar din spini,
Ca tu și eu, s-avem în Ceruri,
Podoaba sfântă-a unor crini!

Vino suflete la Domnul,
Ascultă-ndemnul Duhului:
Prin iubire, dăruire,
Fii un urmaș al Domnului!