Până-n solstițiu e multă speranță,
Lumina, ziua, cresc și-i bucurie,
E primăvara, ce trezește viață
Prin echinox, izvor de energie!

Solstițiul de iarnă, odată trecut,
Ne bucurăm, căci soarele revine,
Iar echinocțiu-i noul început,
Ce-anunță înnoirile divine!

Până-n solstițiul verii e-un arc ascendent,
Când crește primăvara spre Lumină,
Pe punte de curcubeu transcendent,
Așteptând pe Cristos să revină.

Prea grabnic, după solstițiul de vară,
Începe arșița și ofilirea,
Când grâne, treierate, se gătară,
Să ne evaluăm Mântuirea!

Este ca un Ajun, echinocțiul,
Când adastă în prag sărbătoarea,
Și-i ca duminica solstițiul,
Căci îi urmează munca și-ncercarea!

Privea la spicele albe, Iisus,
Și profețea un seceriș, în duh,
Secerătorii vor sosi de sus,
Răpind mântuiții la Mire-n văzduh!