O, cerul meu cel tânăr dă-mi haina de lumină
cu care să mă apropiu învrednicit de Soare...
și slobodă intrare pe Poarta Ta Divină
și harfa cea de aur - spre veșnica-Ți cântare.

Cu strigăt de izbândă să mă avânt în tine,
lăsând în urmă trupul cu lumea lui uitată,
ca razele de aur fă inul de pe mine
și dă-mi pecetluirea pe fruntea sărutată.

Iubirii dă-mi unirea mai dulce ca aceea
când cele două raze erau netoarse încă,
'nainte de-ncolțire, 'nainte de scânteia
ce le-a ivit lumina din noaptea lor adâncă.

Ce n-a-nțeles pământul, ce nu putea-nțelege
slăvește Tu, cum lumea nici nu putea să știe,
ce-a stat ascuns de lume, oprit de-ngusta-i lege
înalță Tu, cinstindu-i eterna cununie.

Cântările trimise Isuse înainte,
îmbracă-ni-le toate în straie strălucite
și șoaptele 'nălțate de dragostea fierbinte
ni le-nfășoară veșnic în haruri împlinite.

Nemaiavând aicea nimic să ne rețină
să-Ți revărsăm Acolo în veci recunoștința,
că-n lumea de primejdii, de fiare și de tină
Tu ne-ai păstrat curate, iubirea și credința!