Cum Tu îmi torci, Isuse, viața pe-al Tău fus...
Și, deget peste deget, amarnic mă strivești...
Și în al suferinței război cum Tu m-ai pus...
Cum mă lovești... cum pânză de in curat mă țeși...

Cum îmi frămânți, Isuse, țărâna de cu zor,
Când clipele muncirii îmi par atât de lungi...
Şi cum apoi pe roată nu mă arunci ușor...
Și ca să-mi dai o formă cu mâinile mă-mpungi...

Și cum mă arzi, Isuse, când aur Tu mă știi,
Rostogolit prin lume, ce-a adunat gunoi...
Cum flăcările Tale mai triste-mi par, mai vii,
Când Tu-mi redai Lumina sfințirii de apoi...

Cum îmi zdrobești, Isuse, al ființei mele bob,
Când în jertfiri nespuse Tu firea mi-o omori...
Puțină suferință pentru atâta rod... !
Nu eu, ci Tu cu sânge-mi răscumpărai comori... !


Închide-mi, Doamne, gura când strigă să Te-oprești... !
Închide-mi, Doamne, ochii când Te privesc cu-amar... !
Cu mâna Ta cea bună Te rog să mă zdrobești...
Mă arde, mă împunge și mă lovește iar... !

O, fă-mă pânză sfântă s-acopăr pe cel gol...
Și vasul ce adapă... și aurul ceresc...
Dar, mai presus de toate, acesta e-al meu dor –
Vreau bobul ce se frânge, iubire să rodesc... ! ! !

Amin.