Nu mi-a fost ușoară viața
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea biruinței  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 24/06/2024
Nu mi-a fost ușoară viața
în oricare loc trăind,
dar cât am avut putere,
mi-am purtat-o necârtind.
Însă-acum, s-a dus puterea
și-a rămas întregul greu,
parcă nu mai pot s-o târâi...
Ia-mi-o, Dumnezeul meu!

Nici nu mi-a fost greu departe
orișiunde-am suferit,
pînă ce-am avut iubirea
am dus totul fericit,
dar când ei s-a frânt aripa,
și-a trântit-o vântul greu,
nu-mi mai pot purta povara,
ia-mi-o Dumnezeul meu!

Nu mi-a fost amară lupta
cât aveam un țel de-atins,
între frați munceam puternic
brațul nu-mi era învins.
Dar când țel nu mai au frații
ci numai disprețul greu,
pentru cine să mai sufăr?
Ia-mi-o Dumnezeul meu!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 186
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni