Deschide-te-nspre Domnul
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea biruinței  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 24/06/2024
Referințe
Deschide-te-nspre Domnul ca mugurul spre soare,
cât este primăvară și vis și sărbătoare,
că dacă Domnul pleacă și visul tău va trece,
vai, în zadar în lacrimi amare-ți vei petrece.

Primește mântuirea cât harul ți-e aproape,
adapă-ți fericirea din limpezile-i ape,
și-ți odihnește fruntea pe umărul Lui dulce,
căci în zadar vei plânge când Domnul Se va duce...

Ascultă de Cuvântul Vieții cât se spune,
și cât mai poți genunchii ți-i apleacă-n rugăciune,
și plângi cât mai ai vreme păcatele făcute,
căci în zadar când toate acestea sunt trecute.

Deschide-te-nspre Domnul cât încă-I lângă tine,
ascultă cu iubire cât încă ai de cine,
și dragoste întoarce cui dragoste-ți arată
căci în zadar când toate s-au dus în niciodată.

Nimic nu ține veșnic, ci toate-ți trec prea iute,
și toate-și au o vreme a lor a fi făcute,
dacă s-au dus, zadarnic tot plângi după aceea,
zadarnic sufli-n spuză, dacă s-a stins scânteia!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 319
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni