O, să nu mor Isuse
pân-am să-nfăptuiesc
tot binele pe care
Tu m-ai trimis să-l fac,
pân-voi sfârși Cuvântul
dat mie să-L vestesc,
pân-am să-mi spun solia...
Să nu mă lași să tac!

Să nu-mi înghețe mâna
pân-am să-mi seamăn tot
ogorul Tău ce mie
mi-ai rânduit să-l ar,
pân-am să-mi dau lumina
la câte-ntinderi pot,
să nu-mi stingi dinspre mare
Isuse-aprinsul far.

Să nu-mi sfârșesc oleiul
decât când voi intra
la slava Nunții Tale
cu cei veniți pe nori,
nici harfa să se spargă
decât când va cânta
frumsețea măreției
cu care-ai să cobori.

Nici ochii să se-nchidă
pân-aș vedea crescând
urmașul luptei mele
viteaz și strălucit,
și pân-am să-mi văd frații
o inimă și-un gând,
atunci să mor...
cu Ținta atinsă fericit!