Tu gândul mi-l cunoști atuncea când eu tac
Și știi cuvântul meu ’nainte de-al rosti...
Pătrunzi ființa mea în orice lucru fac –
De Tine niciodat’ eu n-o să pot fugi... !

De-aceea vin, Isus, acum în fața Ta,
Cu dor, cu bucurii și cu suspinul greu... –
Cu inima de om și tot ce e în ea,
Tu, Omule zdrobit și tare Dumnezeu... !

Sub ochii Tăi cei blânzi eu simt că-s înțeles –
Ce pot să mai explic? Tu știi! Ce să Îți spun... ?
Tu m-ai ales întâi – de-aceea Te-am ales –
Că m-ai iubit prea mult și nu c-am fost prea bun... !

Îmi știi de slăbiciuni și știi că sunt defect...
Dar prin al Jertfei Har, prin sângele de Miel,
Mă vezi pe lume sfânt – un crin curat, perfect...
Și poarta îmi deschizi ca vrednic de-al Tău cer... !

De rana mea – abis prin răni m-ai izbăvit –
Pe rana de păcat iertarea-Ți mi-e balsam...
S-a-nchis precum un ochi pe veci pecetluit... !
Suprem Vindecător pe Tine eu Te am... !

Tu mijlocești și-acum ca încă să mai lupt...
Și plângi de dorul meu, căci vrei să mă-ntâlnești...
Iar eu printre măslini aievea parc-ascult...
Și-n duh mă înfior de-atât cât mă iubești... !

Tu știi cum e aici, căci ai trecut prin tot!
Și-ai spus să îndrăznesc, căci Tu ai biruit!
Și-ai spus că-n Tine pot și-atunci când nu mai pot!
Și că în cerul Tău un loc mi-ai pregătit... !

Tu știi când cad zdrobit pe Drumul Crucii ars,
Pe care ai pășit și Tu, Isuse frânt...
Și sfârâindu-mi iar o lacrimă pe-obraz,
Privesc la urma Ta și calc prin Duhul Sfânt... !

Amin.