Trecut-au ani și vremuri... dar Domnul vine sigur!
Cum inimile noastre de dor nu se-nfioară... ?
Priviți, creștini, smochinul împodobit de mugur
Și-adulmecați de-aproape un dulce iz de vară...
Marama necredinței se-așterne peste lume –
Credință mai există aproape spre deloc...
Minunea e luată fără de saț în glume,
Așa precum salvarea ’nainte de potop... !
O lume vă confruntă, c-o voce vă acuză,
Nebunilor cu doruri și tainice nădejdi... !
În voi să nu găsească o inimă confuză,
Ci vă păstrați credința ce-i dincolo de legi... !
Ce nu-i în văzul lumii nu-nseamnă că nu este!
Ce nu-i iubit de lume nu-nseamnă că nu-i demn!
Ce împlinit nu-i încă nu-nseamnă că-i poveste!
Când crezi nu ai nevoie din ceruri de vreun semn... !
Nu este om să creadă în dincolo de fire,
De nu îi umple pieptul credința cea de sus!
Cum nu e om capabil de tainica iubire
Și nici ce să suspine la Numele ISUS... !
Noi Te-așteptăm, Isuse... crezând și azi și mâine,
De Tu ne dai credință să credem până vii!
Mai mult decât ogorul pe ploaia ce dă pâine...
Mai mult decât străjerii slăviții zori de zi... !
Amin.