Un singur pumn de jertfă pe-albastru infinit...
Un singur pumn de lacrimi pe-un zâmbet nesfârșit...
Un singur pumn de luptă pe-un glorios triumf...
Puțin Îți dăm, Isuse... și Tu ceva prea scump...

Așa puțin noi Ție... și-așa de mult Tu nouă...
Căci ne-ai redat sfințirea din a iertării rouă...
Noi, spinii - astăzi crinii suavi grădinii Tale,
Cu harul mângâierii curgând peste petale...

Nevinovați - aceia uciși de-atâta vină...
Preafericiți - aceia așa nefericiți...
Și Templul cel mai sacru - cei de-altădat’ ruină...
Și preaiubiții Jertfei - cei niciodat’ iubiți... !

Și-acum... venim la Tine. Dar mâinile ni-s goale –
Nimic nu este-al nostru... căci toate-s ale Tale...
Așa ca altădată vițelul pe altar,
Ne mistuie ființa și ne preschimbă-n jar... !


Un singur pumn de jertfă - dar arde pentru Tine...
Un singur pumn de lacrimi - a dorului suspine...
Un singur pumn de luptă - dar luptă pentru noi –
Pe totdeauna fă-ne ai cerului eroi... !

Eternul ”totdeauna” pe-un efemer ”acum”...
Doar Tu ne ești Comoara în lumea cea de scrum...
Și-n fiecare bulgăr de lut Te-mparți întreg –
Măreț Te simt în mine, dar nu pot să-nțeleg...

Precum lumina-ncape și-n pumnul de copil,
Ai încăput, Isuse, și-n pieptul meu umil -
Tu, Soarele Dreptății din veșnicele bolți,
Mi-ai luminat cămara în fiecare colț...

Un singur pumn de carne... și, totuși, nu prea mic –
Când toate Îți sunt strâmte, cum intri în nimic... ?
Ca-n jocul inocenței în mine Te-ai ascuns,
Isus iubit – Copile... și Totul nepătruns... !


Un singur pumn... ajunge... și-o singură Iubire
Curată și întreagă, sălășluind în toți...
Adânc I-e înțelesul... – O, cum să nu te mire... ?
Primește-o și păstreaz-o... că s-o-nțelegi nu poți... !

Amin.