Azi e marea liniștită, parc-ar prevesti furtună...
Mâine spumegă-n mânie și pe ceruri norii tună...
Dar avem un țărm departe și-l privim peste talaz,
Tot cu dorul Noii Patrii și cu lacrimi pe obraz...
Ăsta-i drumul printre ape – clătinare tristă, rece,
Când primejdia de moarte printre valuri ne petrece...
Viața noastră-n astă lume – pribegie pe ocean
Către Țărmul Siguranței, către Noul Canaan... !
Ăsta-i drumul printre spumă – printre tot ce-i trecător...
Peste lumea care moare, sufletu-i nemuritor...
Peste clipa efemeră, ne-nțeles și călător...
Către Țărmul Veșniciei, către cele ce nu mor... !
Lume, mare-nvolburată, drumul tău e greu și lung...
Însă la sfârșit odată toate drumurile-ajung!
Tu pe brațele nervoase fără milă ne mai porți,
Dar cu toată, toată apa, dorul să ni-l stingi nu poți... !
Lume, mare-nvolburată, drumu-i rece și amar...
Însă mergem înainte! – Vom uita acest coșmar!
Și în apele uitării toate-n urmă o să cadă –
Înainte-i Țărmul dulce... ! Înainte-i Țara caldă... !
Amin.