Viața noastră de creștin
Întrunește multe-aspecte;
E și-un seminar divin
Unde studiem din plin
Multe și de preț obiecte.
Lecțiile-aici predate
De Hristos prin Duhul Sfânt
Sunt superioare toate
Oricărui învățământ
Omenesc, de pe pământ.

De cumva ești încercat
Cu necaz și suferință
Să fii bine-orientat
Ca un om școlarizat
În cereasca reședință,
Este condiționat
Să trăiască prin credință.

Cum spuneam, în sfanta școală,
E profesor titular
Duhul Sfânt, și nu prea rar,
Cu îndemnul Său de har,
Chiar din somn adânc ne scoală,
Să umblăm prin decalog
Cu cerescu Pedagog.

Iar când cel cu chip de smoală
Lenea ne-o inspiră clar., , Lasă-te tu pe tânjeală,
Instruirea-i în zadar!"
Duhul slavei Se răscoală
Și, lăsându-i clasa goală
El pe fugă-l pune iar.

Dacă, pe motiv de boală,
Ai lipsit și n-ai habar
Despre tema ideală
Pentru proba cea orală
Rânduită-n calendar,
Nu umbla cu fila goală,
Scrie-ți lecția măcar.

Cultivând cu îndrăzneală,
Fără pic de îndoială,
Al înțelepciunii dar.
Unii în aceeași oală
Pun și dulce și amar
Și mai țin păcatu-n poală
Deși au vechime-n școală
Și-au trecut de abecedar.

Biblia îți dă lumină,
Dac-o ții la căpătâi;
Dacă nu, cine-i de vină
Când te-ascunzi după cortină
Și te joci cu plastelină
Parc-ai fi în clasa-ntâi.

Care-i scopul lui Satan?
Să repeți an după an,
Să te rogi puțin și rar,
Să n-ai râvnă, să n-ai jar,
Să zădărnicești mult har
Și, când vin ispite grele,
Repede să cazi în ele.

Când intrase-n Ghetsimani
Domnu, -n urmă cu mulți ani,
Ucenicilor le cere
-Pentru-a căpăta putere-
Să se roage, să nu cadă
Nicidecum ispitei pradă.

Rugăciunea este-o armă,
E semnalul de alarmă
Dat s-audă Împăratul
Când te-a-ncercuit păcatul,
Să-ți trimită-n ajutor
Îngerul izbăvitor.

Și, oricât le-ai ocoli,
Încercări tot vor veni
Însă dacă nu-ncetezi
Să te rogi și să veghezi,
N-o vei face fără rost
Căci ești pus la adăpost.

Arborii ce cresc pe munte
Unde-i soare, dar și frig
Să reziste soartei crunte,
Vijeliei, ca s-o-nfrunte,
Ei, punând furtunii dig,
Își pierd frunzele mărunte
Dar în crestele mărunte
Rădăcinile-și înfig
Mai adânc și mai corvig.

Tot astfel, când Domnul pune
Mâna pe coroana ta,
Nu te demoraliza;
Fugi de-orice suspiciune,
Pune-te pe rugăciune
Și efectul, vei vedea,
N-are cum întârzia.

Orice chin și suferință
Sunt un test pentru credință
Și în ciclul de formare,
Au un rol nespus de mare,
Însă, cum s-a dovedit,
Mulți iau totu-n mod greșit
Și-n final se compromit.

Nu-s puțini cei care-ncep
Școala aspră a credinței,
Dar cândva nu mai pricep
Taina, rostul suferinței,
Și ajung de nu concep
Nici nevoia stăruinței
Iar apoi nu mai percep
Raza dulce-a biruinței.

De n-alegi, cu precădere,
Rugăciune și veghere,
Te trezești că n-ai putere
Și începi a șovăi,
A te plânge și-a cârti.
Deci când ai probleme-n viață,
Mustră necredința-n fată,

Iar de ești cumva bolnav,
Nu te fă-ndoielii sclav,
Ci pe tot parcursul bolii
Stai în internatul școlii,
Căci aici, din când în când
Vine Medicul cel blând,
Medic universitar
Care vindecă prin har;
Va veni Isus Hristos
Să te facă sănătos.

În eventualitate
Că vorbim de sănătate,
Aș dori să v-amintesc
Că-s două coordonate:
Omul nostru pământesc
Trup de carne, trup de moarte
Fire veche, om firesc,
Și apoi, de altă parte,
Omul cel duhovnicesc.

Cum li-i dat să viețuiască
Împreună pe pământ,
Sub un acoperământ,
Cărnii- firea pământească-
Duhului-ce, prin Cuvânt
S-a născut din Duhul Sfânt-
Domnul, cu dureri ce rup,
Deseori lovește-n trup
Ca să fie mai ceresc
Omul cel duhovnicesc.

Pentru ca să ne smerească,
Și de firea pământească
Duhul să ni-l izbăvească,
Domnul face un retuș
Și atuncea spiriduș
Vine iute c-un țepuș
Ca să ne mai pălmuiască.

Dar poruncă el primește
De la Cel ce ne iubește:
Fie vrea, fie nu vrea
Sigur se va conforma;
Și măcar că nu-i convine,
Răul se va-ntoarce-n bine
Domnu-i bun, dar și sever,
Și ne-aplică disciplina:
Dacă-n piept ne arde vina
Pe veșmânt ne zace tina,
Nu putem intra în cer
Unde dragostea-i străjer
Și-mpărat este Lumina.

Când le cam cotești prin unghiuri,
După ce te-ai scris la oaste,
Te trezești cu niște junghiuri
Ce te-nțeapă pe sub coaste.

Tare să ne fie crezul
Și veșmântul alb ca neaua,
Domnu-ngăduie vârtejul
Și nu-Și cruță nici nuiaua.
Nu se-nalță meterezul
Cântărindu-l cu ocaua.

Confruntat cu un țepuș,
Pavel nu și-a pus căluș
Ci așa s-a confesat:, , Eu de trei ori m-am rugat
Domnului ca să mi-l ia;
El din ceruri mi-a răspuns:, , Harul Meu ți-este de-ajuns!

Iată hotărârea Sa
Pentru-a nu mă îngâmfa.
Și de-atunci, eu simt plăcere
În necazuri, în durere
Și în orice strâmtorare.
Când sunt slab, atunci sunt tare.

De altfel, eu socotesc
Că-ntristările sub soare,
De o clipă și ușoare,
Mai nimic nu cântăresc
Pe-ale cerului cântare;
Sunt valori mult prea reduse,
Chiar grămezi de-ar fi aduse
Nu sunt vrednice-a fi puse
Lângă slava viitoare. , ,

Este-adevărat că huma
N-are pentru toate cheie;
Când își flutură ideea,
Troienind cu ea aleea,
Și bărbatul și femeia
Vede-n suferință ciuma;
Dar ce nu pricepi acuma
Vei pricepe dup-aceea...