Plângeau... Plângeau creștinii că nu-Ți pot da mai mult...
Și viața lor jertfită li se părea puțin...
Eu cum a lor privire putea-voi s-o confrunt,
Când ustură și-o vorbă... și pentru ea suspin... ?

Când pentr-un strop de sânge deja mă simt ucis...
Și-n urmă sacrificiul proclam că îl cunosc...
Și-mpiedicat de-o piatră declar că sunt învins...
Și când Te-ascunzi o clipă îmi spun că n-are rost...

Plângeau... Plângeau creștinii de după gratii reci,
De-amara așteptare, de dulcele Tău dor...
Le tremura și carnea de-a fi cu Tine-n veci –
Îi scutura Puterea, al Duhului fior...

Dar Tu îmi ești aproape și eu nu pot să simt –
N-am nici fior în mine și nici în suflet plâns...
Tu ești prezent... Acolo. Eu n-am de Tine timp,
Căci florile trecute pe toate nu le-am strâns...


Zâmbind... Zâmbind creștinii la ziuă s-or trezi,
Când plapuma țărânei duios vei da deoparte...
Și visul veșniciei atunci li-i împlini,
Câți Te-au iubit pe Tine, de Tine s-aibă parte... !

Amin.