Nădejdea mea este vie!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Am ales calea cea dreaptă  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 03/07/2024
Nădejdea mea este vie!


Ție Doamne-Ți mulțumesc
Pentru toate, ce mi-ai dat,
Vreau mai mult să propășesc
Să ajung aur curat.

Vreau spre Tine să mă îndrept
Calea Ta, deschisă-mi fie
Revenirea Ta, aștept
Mândra Ta Împărăție.

Doamne fii îndurător
Cu mine, om păcătos
Să trec peste tot ușor
Cu Tine, mărit Hristos!

Și prea grea să nu îmi pară
Calea, ce duce spre cer
Crezul meu să nu dispară,
Căci nu vreau Doamne, să pier.

Nu vreau în iad să sfârșesc
Cu cei răi, nenorociți,
Nicicând, să nu mai trăiesc
Cu acei ce-s pedepsiți,

Vreau să fiu mereu cu Tine
Oricât m-aș sacrifica,
Nicăieri nu mi-ar fi bine
Dacă nu-s în preajma Ta,

Dacă nu Te am pe Tine
Viața mea este pustie,
Nimic nu îmi iese bine
Nu trăiesc în armonie

Ce m-ar face fericit?
Căci liniște, n-aș avea
Aș fi un nenorocit
Fără de iubirea Ta.

Tu ești totul pentru mine
Liniștea și pacea mea,
Credința în Tine mă ține
Îmi bucură inima

Nădejdea mea este vie
Că o dată ne-om vedea
La cer, slavă să-Ți dau Ție
În Împărăția Ta.

Amin

Câmpia Turzii, 3 iulie 2024
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 333
Opțiuni