Ce binecuvântată ești femeie
Ai taina vieții ascunsă-n tine,
Prin rodul tău aduci în lume bucurie
Căci pântecul ți-e plin de binecuvântări divine.
Iubirea ta de mamă e supranaturală
E o iubire sfântă, dulce, nu-i lumească
Venită parcă dintr-o patrie astrală,
O dragoste cu adevărat dumnezeiască.
Tu poți iubi cum numai Domnul poate
Căci poți muri pentru copilul tău,
Îi stai aproape din zori și până în noapte
Cum pentru noi o face Dumnezeu.
De-ai strânge în burdufuri ale tale lacrimi
Ai face șiruri de mărgăritare
Dar ți-ar aduce aminte de ale tale patimi,
De suferintă, dor și întristare.
Ești o minune atât de prețioasă.
Un viu vulcan ascuns într-o plăpândă floare
Ești minunată, bună și frumoasă
Ești mângâiere, dragoste și alinare.
Îmbrățișarea ta anihilează suferințe
Topesc dureri și aduce ușurare,
Pruncii ți se ascund în ale tale brațe
Învăluiți în dulcea-ți dezmierdare.
Să-I mulțumim cu toți Lui Dumnezeu
Pentru aceaste minunate creaturi
Ce ne slujesc la bine și la greu,
Sunt mamele care ne stau mereu alături.
19.03. 2023