Știu, lucrurile bune...
Autor: Suflet Călător  |  Album: Lăcrămioare (4)  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Crissi99 in 03/07/2024
Știu, lucrurile bune de-acuma o să vină...
Și-n viața mea lumina din nou va străluci!
Că după norii negri e bolta cea senină
Și Soarele Dreptății curând Îl voi privi!

Nu-i veșnică furtuna, oricât de furioasă!
Nu-i veșnică durerea, oricât fără hotar!
Visez la biruință, la ziua cea frumoasă,
Când voi putea a plânge de bucurie iar!

Dar pân’ atunci, Isuse, m-oi odihni în Tine...
În glasul Tău de înger, în ropotul de ploi...
Trezit apoi de-o rază, Te voi privi... Știu bine,
În ziu-aceea scumpă... Și-om fi tot amândoi...

Acum aștept furtuna ce s-a pornit să treacă.
Ce zbucium de-așteptare... – un zâmbet și-un oftat...
Da-n ziu-aceea scumpă voi spune "Și ce dacă... ?
Ce-a fost... a fost odată... Ce-a fost... am și uitat."

Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 145
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni