Știu că-ntr-o zi se va-ntâmpla schimbarea –
Știu că-ntr-o zi nu va mai fi la fel...
Știu că-ntr-o zi se va deschide zarea
Spre lumea noastră iară pentru El!

Știu că-ntr-o zi va plânge-o lume-ntreagă –
Cu cei ”istorie” vom plânge toți,
Privind spre fața groazei, fața dragă,
Că vom intra sau nu pe-acele porți!

Vom plânge-așa cum n-am mai plâns vreodată,
Cutremurați de-amar sau bucurii –
În urm-a fi o lume-nflăcărată...
’Nainte sfinți zburând spre veșnicii...

Și zguduiți de brațul realității,
Noi vom fi smulși din visul cel de azi,
Treziți în clipa sfântă a dreptății
Cu lacrimile șterse pe obraz...

De ce ne tot lipim de tot și toate?
De ce uităm că totu-i trecător?
De ce de-al lumii val de nedreptate
Noi ne lăsăm zdrobiți așa ușor?

De ce râvnim ce nu ni se cuvine?
De ce uităm că nu suntem de-aice’?
De ce uităm că Împăratul vine
Împărăției Lui să ne ridice?

O, frații mei străini și călători
Spre-un loc mai bun și mai adevărat,
De ce vi-i chipul trist adeseori? –
De moștenirea voastră ați uitat? –

Moșia veșniciei strălucind
Și partea voastră cea nespus mai bună... ?
Și Tatăl stă la porți din greu tânjind
Cu fiii Săi să fie împreună...

Dar într-o zi se va-ntâmpla schimbarea –
Știu că-ntr-o zi nu va mai fi la fel...
Și-oricât ar fi de lungă așteptarea,
Noi, cei iubiți, vom fi pe veci cu El!

Amin.