Țărâna s-a schimba atunci în slavă,
Când vom zbura spre veșnica chemare...
Și toate vor rămâne o epavă
Pe fundul trist al mării de uitare...
Și craniile-n chipuri strălucite,
Senine cum nici bolta nu-i senină...
Și oasele în brațe-mpodobite -
Umeri încinși cu mantii de Lumină...
Și vom pleca spre sfânta realitate
Să ne-nchinăm la tronul cel divin,
Cu inime de dor incendiate
Spre negrăitul focului alin...
Din ziu-aceea nu va mai conta
Nimic din orice rană omenească...
Nu vom mai plânge... Nu va mai durea...
Nu va mai fi nimic să ne-amărască...
Ci va conta atât cât am iubit,
Nu câtă am primit în schimb iubire...
Bogat va fi acel ce a jertfit,
Căci dragostea măsoară în jertfire... !
Se va schimba măsura bogăției –
Moneda ăstei lumi fără cântar...
În Patria cea nou-a Bucuriei
Rubin e suferința cea de jar... !
Se vor schimba și rangurile toate –
Acel de jos în fiu de Împărat!
Și cele pentru Domnul îndurate
În piatră sus pe capu-ncununat!
Va străluci obrazu-nsângerat...
Și lacrima se va schimba în zâmbet...
Va fi spre cerul dulce zbor înalt
Cel de-altă dată în Lumină umblet...
Când parcă toate poartă azi o mască,
Prin ochi cerești le vezi cu-adevărat!
Prăpastia uitării când se cască,
Le va-nghiți pe toate deodat’!
Dar vine ziua toți când vom vedea
Ce n-a văzut o lume altădată –
Va fi doar miez, spoiala va cădea,
Schimbarea, Adevărul când Se-arată!
Amin.