Cu ochii triști dar plini de demnitate
Privești în gol tăicuță undeva
Și gândurile ți s-au dus departe
Spre alte zări, știind că vei pleca
Stai sprijinit în cârja ta cea veche
Ce credincioasă încă ți-a rămas
Și tremurând și surd de o ureche
Mergi șovăind spre poartă, pas cu pas
Timpul și anii vieții te doboară
Și-ncerci să te ajuți așa cum poți
Mai ieși câte puțin pe prispă-afară
Și-aștepți vreun fiu, vreo fiică sau nepoți
Singurătatea asta nu-i ușoară
Și bucurii prea multe nu mai ai
Și n-ai vrea nimănui să-i fii povară
Și-ai vrea nu să primești, ci doar să dai...
Să dai din ce a mai rămas pe-acasă
Fiindcă prea multe nu mai sunt de dat
Părinte drag cu inimă aleasă
Fii pentru veșnicie, mult binecuvântat
Te bucuri de oricine-ți calcă pragul
Tresari când mai auzi vechiul zăvor
Și repede îți cauți la pat toiagul
Și-aștepți să se deschidă, iar ușa din pridvor
Cu mâinile-obosite și zbârcite
De ani de muncă, pentru-ai tăi copii
Înlăcrimat și cu suspine negrăite
Tu bătrânețea rece, ți-o duci zi după zi
Eu nu știu cât încă vei sta acasă
Și când pustiul se va așeza...
Dar știu c-odată vom sta toți la masă
Cu Domnul nostru Isus, acolo-n Țara Sa.