Alături de Tine pe nori
Te laud Doamne doar pe Tine
Al Tău har, e nemăsurat
Tu, omului, vrei să-i faci bine
Slăvit să fii, mare Împărat!
Iubirea Ta mi-a dat iertare
Păcatele mi le-a uitat
Căci ești bun și plin de îndurare
Părinte scump și minunat.
Îți cântă inima din mine,
Cu a mea gură, Te slăvesc
Tu făcătorule de bine
Numai cu Tine, reușesc.
Oricât ar fi valul de mare
Tu poți, ca să îl potolești
Aștept Isus a Ta îndurare
Aștept Isus să mă ocrotești.
Ființa mea e tulburată
Când mai greșesc, fără să vreau
De al Tău Duh e cercetată
Și-n fața Ta smerit eu stau.
Sub bolta cea mare cerească
Când mă trezesc, Îți mulțumesc
Și simt din cer a Ta mireasmă
Puteri îmi dă, ca să iubesc
Pe toți cei care-s lângă mine
Pe toți, care Tu i-ai creat
Căci vreau să ajung la cer cu bine
O Doamne sfânt și minunat!
Tu ești Isus calea cea dreaptă
Și adevăr în toate, ești
Cei sfinți și îngeri mă așteaptă
Ca să mă duc când Tu poftești
Când ceasul meu are să vină
Cu Tine vreau, să fiu Isus,
Mâna Ta bună. să mă țină
La Tronul sfânt, să ajung sus
Tu mă salvezi de la pieire
Cu Tine, tot va fi ușor
Când voi păși spre fericire
Alături de Tine, pe nori.
Amin
Câmpia Turzii, 4 iulie 20224