Când Dumnezeu ascultă omul, din firul ierbii, naște pomul,
Din vârful unui singur gând, revarsă milă pe pământ.

Din vale jos, eu strig la Tine și Tu de sus îmi dai răspuns,
Și nu Te temi în mâini fragile să-încredințezi Cuvântul spus.

Când Dumnezeu ascultă omul, din veșnicii îi dă răspuns
Și uneori el nu-nțelege, impactul ce-l produce sus.

Un glas, o șoaptă, o strigare, va pune forțe în mișcare,
O rugăciune și-un suspin, ne schimbă viața pe deplin.

Când Dumnezeu ascultă omul o cale nouă El deschide,
O cale, ce puțin o știe, cel ce urmează ca să vie.

O cale și un viitor, o pază, gardă și solie,
Pentru un om, un neam, o mie, dezlegare din robie.

Când Dumnezeu ascultă omul un cer întreg stă în uimire
Și peste veacuri se va ști ce te-ai rugat tu, într-o zi!