Tu, Te-ai grăbit vreodată, iubitul meu păstor,
Când M-ai țesut în pântec, când m-ai purtat cu dor?

Când am pășit nesigur, când am rostit pripit?
Când fără măiestrie urmam visul dorit?

Tu, Te-ai grăbit vreodată când mi-ai dat din al Tău
Cuvânt câte-o povață, păzindu-mă de rău?

Tu, Te-ai grăbit atunci când nu Te-am înțeles
Și fără de lumină, eu singur am ales?

Și Te-ai grăbit Părinte, atunci când Ți-am rostit,
Prima rugăciune, poruncă de-mplinit? !

Tu, Te grăbești vreodată, atunci când îți vorbesc?
Sau pentru Tine timpul nu-i un reper ceresc?

Tu, pentru mine, Tată, timpul ai limitat
Ca să-nțeleg mai bine cât e de important.

Tu, pentru mine, Tată, din timp ai destrămat
Cîteva fărâme, ca dar mi-ai înmânat.

Pentru-a vedea mai bine în ce m-ai ancorat
Și cum să folosesc timpul alocat.

Tu, pentru mine, Tată, timpul l-ai limitat
Ca să măsor mai bine ce e mai important.

Ca în eternitate să nu regret nimic,
Să-Ți mulțumesc Isuse, că Tu, nu Te-ai grăbit.