O, lume căzută în beznă
Ridică-te iară-şi spre zări
Un şarpe te muşcă de gleznă
Şi foc îţi irumpe pe nări.

Zăreşte-l! Mai poţi încă bate
Călcîiul pe piatra de rîu,
Căldura te arde în spate
O, lume, struneşte-l din frîu.

Renunţă acum pe vecie
La mreaja sclipirii de solzi
Cît încă mai eşti, lume, vie
Mai cîntă, mai cîntă la corzi.

Să-ţi fie iubire cîntarea
Înalţ-o mai sus către cer
Să plîngă pămîntul şi marea
Să cadă Zăbrele de fier.

Preschimbă în cîntec durerea
Şi ura transform-o în flori
Fă dulce oţelul şi fierea
Ridică cortina de nori.

O, lume, dezleagă-te iarăşi
Din vraja ce-ţi macină gîndul
Azvîrle vicleanul tovarăş
În gura ce-o cască pămîntul.

Renunţă acum la minciună,
La, ură, mînie, războaie,
Croieşte-ţi o cale mai bună
Fericită de gropi şi noroaie.

Mai poţi încă, lume, rescrie
Istoria, dîndu-i o cale
Mai tandră,mai caldă, mai vie,
Mai bună în toate-ale-sale.

Priveşte spre ceruri şi cîntă
Din buze, din inimi, din harpe,
Cîntarea mai poate fi sfîntă.
O, lume, renunţă la şarpe!