Cînd detașat privești în zare și vezi cum clipele se scurg
Îți amintești de-o împăcare și de-o relație ce s-a frânt.
Șuvoi de gânduri te inundă înseninându-te o clipă,
Apoi tristețea reapare fiind ca umbra trecătoare.
Cu o viteză misterioasă se duce totul rând pe rând,
Regretele și mulțumirea s-au spulberat și ele-n vânt.
În urmă lași înfăptuirea ce e nimic fără Iubirea
Crucificată la Calvar pentru a-ți reda speranță-n dar.
Iubirea încă se oferă să fie împârțită iar
Și acceptată în tăcerea un sens vieții îți va da.
Totul e deșertăciune și nimic nu vei afla
Dacă `ntreaga ta umblare, Iubirea o vei alunga.