Am greșit dar m-ai iertat
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Am ales calea cea dreaptă  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 14/07/2024
Am greși dar m-ai iertat


Plâng cu amar și mă gândesc
Mare jertfă ai făcut,
Tu Fiule sfânt, ceresc
Să trăiesc etern, ai vrut

Lacrimile mi-ai văzut
Ruga mea, ai auzit
Și în mine ai mai crezut
Deși eu, Te-am părăsit.

După lume m-am lua, t
Fericirea să-mi găsesc
Dar Tu, cel adevărat
Nu ai vrut să rătăcesc,

Pe căi rele, neștiute
Căci necazuri mă pândeau
Pe drumuri dure, abrupte
Care încet mă răneau

Tu Doamne nu m-ai lăsat
M-ai strigat cu glas fierbinte
Și de mână m-ai luat
Să nu mai merg înainte,

Unde moartea mă așteaptă
Și necazuri fel de fel
Ci să merg pe calea dreaptă
Ăsta să fie al meu țel.

Parcă un văl mi s-a luat
De pe ochi și de pe față
Slavă Ție eu Ți-am dat
Fiindcă te-oi vedea în față.

Vreau un om adevărat
Să fiu, bun și credincios
Mâinile mi-ai arătat
M-ai privit cu drag, duios

Să înțeleg că sunt iertat
Și pot să n nădăjduiesc
Tu cel bun și minunat
Îmi dai forță, să răzbesc

Prin necaz și încercare
Prin tot ce legat mă ține
Să merg pe dreapta cărare
La Tine să ajung cu bine.

Amin

Câmpia Turzii, 14 iulie 2024

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 250
Opțiuni