Îmi plânge inima de bucurie,
Îmi plânge inima de măreție,
Îmi plânge inima că știe
Că poartă-n ea o binecuvântare vie.
Îmi plânge inima, suspin sălbatic
Și nu o pot opri de încântare
Când pui Isus, Tu, mâna pe jăratic
S-aprinzi un foc de binecuvântare.
Îmi plânge inima în lacrimi transparente
Că nu-i nimic în ele meritos să vezi
Decât sclipiri de raze indulgente
Și mâna blândă a Lui Hristos, de crezi.
Îmi plânge inima de bucurie
Că nu-i cuvânt ce ar putea să știe
Să-i dea o formă înțeleasă ție
Să poți simți o rază dintr-o mie.
Îmi plânge inima de măreție
Că nu e sunet ce-ar putea să vie
S-astupe Vocea care-mi spune mie:
Crede fiică, această Solie.