Fericit apostol al iubirii
care-n seara Cinei ți-ai culcat
capul trist cu drag și duioșie
pe Pieptul cel mai sfânt și mai curat.

Oare ce-ai putut să simți atuncea
ca apoi oricât ai mai trăit
numai despre Veșnica Iubire
și despre Adevăr ai mai vorbit?

În străfundurile vieții tale
oare ce izvor s-a deșteptat
că de-atunci de mii de ani tot curge
și nici pân-astăzi încă n-a secat?

Ce foc tainic oare-a fost acela
care inima atunci ți-a-ncins
că de-atunci, de mii de ani tot arde
și nici pân-astăzi încă nu s-a stins?

Ce povară-ai dus de-atunci în suflet
de ți-au fost într-una ochii grei
de-ai purtat cereasca strălucire
de Adevăr și de Iubire-n ei?

Fericită-i inima ce arde
de-al Iubirii și Iertării jar,
duhul cel pe care Adevărul
îl înalță-n caldul armoniei har.

Rezemat pe Pieptul Mântuirii
stând unit cu-al Dragostei Izvor
nesecată-i liniștea rodirii
mereu, mereu datoare tuturor.

Fericit apostol al iubirii
ce puțini știu harul cel slăvit
ce-a făcut din Cina cea de Taină
Izvorul tău Etern și Fericit.
AMIN.