Legea și harul!
Era odată un om micuț
Un indian, de felul său
Ce-n inima lui mare Îl purta
Pe scumpul nostru Dumnezeu
Porni să ajungă, într-o zi
Cu pașii lui nemăsurați
Spre locuri mai îndepărtate
Să viziteze câțiva frați
Sedea pe-o bancă, in gara mare
Lângă o ușă ce dădea în dos
Văzut dar, pe orice perete
"Vă rog, a nu scuipa pe jos!"
Văzu atuncea că podeaua
Era scuipată și murdară
Că nimeni nu se conforma
La cea deficientă circulară
Apoi văzu venind în zare
Un tren în care-au fost urcați
Toți care au așteptat, și el;
urmându-și drumul către frați
Ajuns, în casa lor cu drag
Îi asculta, dar parcă nu avea habar
Într o discuție aprinsă
Vorbindu-se, de lege și de har
Ascultă în tăcere,
gândind profund, profund
Apoi luă cuvântul,
cu inima plângând
Venind la voi văzut-am,
O lege ce stătea
Pe orișice perete
"pe jos nu mai scuipa"
Dar peste tot era
Mizerie și scuipat
Se vede treaba frate
că nimenia n-a ascultat
În schimb, în casa voastră,
sunt scrise pe perete
Versete din Cuvânt
Și nu mai este lege
Poruncă nu-i, nici lege,
Căci ar fi scrise în zadar
Când toate sunt curate
Acolo este numai har. Amin!