Trâmbițele mâniei Lui Dumnezeu!
La sfârșitul acestei lumi
Iată că s-a arătat
Prima trâmbiță, și un înger
Peste lumea de păcat
Trâmbițându-și cu putere
Vestea că avea să vie
Foc și grindină și sânge
Peste întreaga omenire
Încă o trâmbiță s-arată
Și a vestit cu glasul tare
Că un munte înfocat
Se va prăvăli în mare
Prefăcând apa în sânge
Din ce Domnul a făurit
Iată că a treia parte
Din făptură, a murit
Când din cer a coborât
La trâmbița următoare
O stea numită Pelin
Să facă apele amare
Oamenii, zdrobiți de sete
Căutau apa pe pământ
Toți, erau în pragul morții
Și tot nu s au pocăit
Următoarea din trâmbițe
Cea de a patra va să vină
Va lovi-n lună și-n soare
Să nu mai fie lumină
Apoi iată că o stea
A căzut, cu o cheie în mână
Și cu ea deschise-un hău
A adâncului fântână
Atuncia din fumul gros
Ies din iad batalioane
Ca lăcustele puzderiii
Cu puteri de scorpioane
Oamenii sunt îngroziți
De a lor înfățișare
Înțepați și prigoniți
Vor să-i ducă în pierzare
Cea mai groaznică trâmbiță
Ce din ceruri a sunat
Patru îngeri îi dezleagă
Din adâncul Eufrat
Este trâmbița a șasea
Grăbită să dea de știre
În curând va fi răpusă
Trei pătrimi din omenire
Iar la urmă nu-i sfârșit
Sună dar, să dea de știre
Dumnezeu cu-a Sa mânie
Varsă acum șapte potire. Amin!