Bobul de grâu
Autor: Danielescu Alina Camelia  |  Album: Cu ochii spre cer  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alinacamelia in 19/07/2024
Bobul de grâu

O Doamne dacă tu ai ști cât îmi doresc de mult
Să fiu ca bobul mic de grâu ce cade pe pământ,

Să fiu ca bobul ce-ncolțește în țarina Ta sfântă
Întâi un fir, apoi un spic, și-o mlădioasă plantă.

Să fiu smerit, umil și blând în fața Ta plecat
Și în ogorul Tău s-aduc un rod îmbelșugat.

Să aduc rod, un rod bogat să fac a Ta lucrare
Ca viața mea în lumea asta să fie roditoare.

Să aduc suflete pierdute în lumea asta mare
Să știe că ești Împăratul, unicul sub soare.

Iar mai apoi când va fi ceasul și holda va fi coaptă
Secerătorii Tăi s-adune întreaga Ta recoltă.

Și să despartă bobul bun de bobul de neghină
Iar grâul bun să îl aducă în Țara de lumină.

Și în hambarul Tău din cer s-or stânge mii și mii
De spice pline cu recoltă cu mii de boabe vii.

Aș vrea să fiu un bob de grâu în palma Ta fierbinte
Să-Ți mulțumesc că m-ai cules preasfânt și bun Părinte.

Amin!
24.07. 2023


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 372
Opțiuni