Ce dușmănit ești Tu acum
pe unde mergi cu mine
vrăjmașii Tăi m-ar rupe-n drum
de-ar ști că merg cu Tine.
Când la ospățul lor m-ar vrea
las mesele lor pline
și dezlegând merindea mea
mănânc ce pot cu Tine.

Când mă îmbiu spre-un așternut
ce cald și moale ține,
eu merg în colțul meu tăcut
și-adorm lipit de Tine.
Când ei mă vor cu ei s-alerg
la patimi și rușine
rămân-napoi de tot și merg
pe calea mea cu Tine.

Când ei mă-ndeamnă să îmbrac
podoabele lor fine
privesc vesmântul Tău sărac
și-l caut să fiu ca Tine.
Când sunt chemat spre-un loc dintâi
știu gândul lor prea bine
mă trag spre urmă și rămâi
nedespărțit de Tine.

Când ei mă vreau să stau râzând
cu ei de tot ce-i bine
eu mă feresc și-ascuns, plângând,
mă rog în duh cu Tine.
- O, iartă-mă când nu-s așa
de-al Tău cât se cuvine
când Te ascund, spre-a nu vedea
vrăjmașii că-s cu Tine.