Atât de multe se ascund în suflet...
Sub măști ce arată totul bine a fi
Trăim cu temerile-n umblet
Uitând ce înseamnă a iubi.

Neînvățați, chiar corigenți în multe,
Zâmbind cu tact și cu umor,
Ascundem clipe nedorite,
Cărându-le cu noi în viitor...

Dezamăgiți, dezamăgim și noi pe alții,
Fără regret, cu nonșalanță și cu stil,
Și facem ziduri între noi, ca munții
Ce ascund de tot regretul inutil...

Poate e vremea să faci o schimbare,
Poate e timpul să o iei de la început,
Să smulgi din rădăcină răul care doare
Și să răscumperi vremea ce-a trecut.

Fii tu întâi cel ce aduce siguranță,
Fii zâmbetul acela sincer și senin,
Fii amintirea cea frumoasă,
Fii vindecare unde a stat un spin.

Fii tu cel ce încurajează,
Ce crede pentru cel ce are îndoieli,
Fii gura care binecuvântează,
Fii cel ce știe a acoperi greșeli.

Fii untdelemnul de pe rană
Și mirul cel frumos mirositor,
Fii cel ce însoțește pentru o vreme
Pe acel sărman și singur călător.

Fii cel ce dă și haina, și cămașa,
Și două mile le parcurge viguros,
Fii cel ce vede mai întâi nevoia
Și o împlinește-ndată bucuros.

Fii tu fântâna aceea nesecată,
Fii plin de Duh și adevăr,
Fii apa limpede, curată,
Ce curge dintr-un sfânt izvor.

Cu bunătate apleacă-te spre ceilalți,
Învață să asculți, să meditezi;
Din suferința celorlalți învață,
Căci mâine poate tu urmezi.

Nu te grăbi să dai povață,
Ci mai întâi ascultă dorul orișicui.
Cuvântul Sfânt e viu și luminează,
Vei ști apoi ce trebuie să spui...

Povara celorlalți te înduioșează...
Te hotărăște acum ca umărul să-l pui,
Ridică, întărește și înaintează!
Vei fi părtaș la bucuria biruinței lui.

Fii cel ce aruncă azi pâinea pe ape,
Ce o împarte-n șapte, chiar în opt de poți;
Te sfătuiește Cel ce vremea o socoate,
Cât încă n-a venit întunecimea negrei nopți.

Căci multe se ascund în suflet...
Sub măști ce arată false bucurii
Umblăm în apăsare și în teamă,
Dar tu poți fi ce altul, azi, nu poate fi.