Știam că toate- n lume sunt doar vânări de vânt,
O frunză ce se pierde, aripă unui gând.
O flacără ce arde mocnind sau cu văpăi,
Culmi strălucind în soare și adâncimi de văi.

Mă sfâșii de tristețe când nu mă- nalț să zbor,
Trupul mi se- ncovoaie și-aș vrea atunci să mor;
Când lațul și durerea mă țin încătușat
Să uit de ceru- albastru și calea de urmat.

Mă risipesc in vânturi, funingine și fum,
Lumina e ascunsă prin cețuri și prin scrum;
Mi- e teamă și mă doare, umblarea- mi este grea,
Nu vad nicio scăpare din lumea asta rea.

Un fulger se coboară, o voce fremătând:
_Ți- am dat o haină albă! Ascultă de cuvânt!
Urmează- Mă cu grijă, Eu nu te- am părăsit!
Mândria și păcatul, o clipă, te- au orbit! !

Lumina Mea deplină și Sângele vărsat,
Îți netezesc viața și drumul de urmat!
Nu te- ngrozi de vânturi, nici noaptea de catran,
Eu am aprins făclia ce te așteaptă- n geam!

24 August, 2020